a fi -verb predicativ (conjugarea a IV-a), cu sensul: a exista, a se afla, a se găsi, a se petrece. Poate fi şi verb auxilar (ajută la conjugarea verbelor la diateza pasivă şi a unor timpuri compuse ale conjugării verbelor la diateza activă: este sunat, să fi facut, aş fi mers) şi verb copulativ (când formează împreună cu numele predicativ, predicatul: este generos).
Conjugare
Indicativ prezent
eu sunt
tu eşti
el/ea este
noi suntem
voi sunteţi
ei/sunt
Exemplu: Eu sunt la bunici în vacanţă.
GREŞIT!!! Eu sânt la bunici în vacanţă.
Conjunctiv prezent
eu să fiu
tu să fii
el/ea să fie
noi să fim
voi să fiţi
ei/ele să fie
Exemplu: Trebuie să fii mândru de realizările tale.
GREŞIT!!! Trebuie să fi mândru de realizările tale.
Perfect simplu
eu fusei
tu fuseşi
el/ea fuse
noi fuserăm
voi fuserăţi
ei/ele fuseră
Exemplu: Fusei la ţară cu maşina personală.
GREŞIT!!! Fusăi la ţară cu maşina personală.
Mai mult ca perfect
eu fusesem
tu fuseseşi
el/ea fusese
noi fuseserăm
voi fuseserăţi
ei/ele fuseseră
Exemplu: Fusesem la tine acasă înainte de a renova.
Imperativ
fii! – afirmativ
nu fi! – negativ
Exemple: Nu fi supărat! Fii bucuros!
GREŞIT!!! Nu fii supărat! Fi bucuros!