Conjuncția

Definiția. Conjuncţia este partea de vorbire auxiliară neflexibilă cu ajutorul căreia se leagă:

  1. două cuvinte în propoziție (prin coordonare)

    Exemplu: Cartea este interesantă și educativă.

  2. două propoziţii într-o frază (prin coordonare sau subordonare)

    Exemplu: El învață și muncește.

Conjuncţiile cele mai des întâlnite sunt: și, nici, dar, iar, însă, ci, sau, ori, deci, că, să, ca să, dacă, de, căci, fiindcă, deoarece, deşi, încât etc.

Legătura dintre două propoziţii se poate face şi prin pronumele relative-interogative (care, cine, ce, cât) sau prin adverbe relative cu valoare de conjuncţii (unde, când, cum).

Clasificarea conjuncțiilor

După forma lor, conjuncţiile sunt de două feluri:

– simple – formate, de cele mai multe ori, dintr-un singur cuvânt: şi, nici, dar, iar, însă, ci, ori, etc.

– compuse – sunt formare din două conjuncții simple sau dintr-un adverb relative și o conjuncție: ca să, dar să, dar și, fie că. Sub aspect ortografic, trebuie să se țină seama că se scriu într-un singur cuvânt conjuncțiile compuse: așadar, decât, deoarece, fiindcă, deși.

Locuţiuni conjuncționale

Legătura dintre două propoziţii se poate face şi prin locuţiuni conjuncționale (grupuri de două sau mai multe cuvinte care împreună îndeplinesc rolul de conjuncţii). Între cuvintele din care este formată o locuţiune conjuncţională se află întotdeauna o conjuncţie sau o altă parte de vorbire care poate avea funcţia de conjuticţie (un adverb relativ sau un pronume relativ).

Locuţiunile conjuncţionale cel mai des folosite sunt: pentru că, pentru ca să, fără (ca) să, până să, cu toate că, măcar că, măcar să, măcar de, chiar dacă, aşa încât, de parcă, dat fiind că, din cauză că, din pricină că, în loc să, în timp ce, în vreme ce, (ori) de câte ori, după ce, până ce, îndată ce, acolo unde, atunci când, aşa cum, de când, pe când, de unde, până unde, pe unde, după cum, ca şi când, ca şi cum, de parcă, sub pretext că, sub motiv că, etc.

După funcţia lor, conjuncţiile sunt de două feluri:

1. Conjuncţii coordonatoare;

2. Conjuncţii subordonatoare.

    Conjuncţiile şi locuţiunile conjuncţionale coordonatoare fac legătura între două părţi de propoziţie sau între două propoziţii care stau pe acelaşi plan, adică nu depind una de alta. Raportul dintre două părţi de propoziţie sau două propoziţii, exprimat prin conjuncţii coordonatoare, se numeşte raport de coordonare, iar părţile de propoziţie sau propoziţiile sunt coordonatoare.

    Principalele, conjuncţii sau locuţiuni conjuncţionale coordonatoare sunt: şi, nici, precum şi, sau, ori, fie, dar, iar, însă, ci, aşadar, deci, prin urmare.

    Conjuncţiile şi locuţiunile conjuncţionale coordonatoare sunt de patru feluri:

  1. copulative (și, precum și, nici) ce leagă două părţi de propoziţie omogene sau propoziții independente, indicând ideea de asociere.

    Exemplu: Mama trebuie să gătească și să spele.

  2. disjunctive (sau, ori, fie): exprimă ideea de excludere reciprocă.

    Exemplu: Ionel mănâncă sau bea.

    Conjuncţia fie se foloseşte înaintea ambilor termeni coordonaţi: fie iarnă, fie vară.

  3. adversative (dar, iar, însă, ci, or, da) ce exprimă opoziția în diferite grade

    Exemplu: Mihai cântă dar nu dansează.

  4. conclusive (deci, aşadar, în concluzie, prin urmare) leagă între ele propoziții dintre care una exprimă concluzia ce reiese din cealaltă.

    Exemplu: Am cumpărat bilet, deci mă duc la teatru.

Conjuncţiile şi, nici, sau, ori pot fi folosite numai între termenii coordonaţi sau înaintea ambilor termeni: azi şi mâine; şi azi, şi mâine; nu azi, nici mâine; nici azi, nici mâine; azi sau mâine; sau azi, sau mâine; azi ori mâine; ori azi ori mâine.

    Conjuncţiile şi locuţiunile conjuncţionale subordonatoare stabilesc raporturi de subordonare între cuvintele din propoziţiile regente şi propoziţiile subordonate pe care le introduce. Propoziţia subordonată poate sta după propoziţia pe care o determină sau înaintea acesteia.

După raportul de subordonare pe care îl exprimă, se impart în conjuncții subordonatoare necircumstanțiale și conjuncții subordonatoare circumstanțiale.

Conjunțiile subordonatoare necircumstanțiale sunt cele care introduc subordonate necircumstanţiale (subiective, predicative, atributive, completive): că, să, ca să, dacă, de, cum.

Exemplu: Vezi dacă au venit toți.

Conjuncțiile subordonatoare circumstanțiale sunt cele care leagă de regentă propozițiile circumstanțiale de loc (unde, de unde, pe unde, oriunde), de timp (când, după ce, de când, până când, oricând), de mod (cum, precum, după cum, după cât, cât), finale (pentru ca să), cauzale, condiționale, etc.

Exemplu: Îmi place felul cum ai răspuns.

Comments are closed.