Articolul este singura parte de vorbire flexibilă care nu are un înţeles de sine stătător. El însoţeşte substantivul şi celelalte părţi de vorbire care se declină, având rolul de instru­ment gramatical sau cuvânt ajutător pentru exprimarea cazurilor:

N.   un stilou, stiloul, o fată, fata;

G.   al unui stilou, stiloului, unei fete, fetei

Articolele un, o, nişte însoţesc un substantiv (un om, o mamă, nişte fete) sau orice parte de vorbire folosită cu valoare de substantiv (un leneş).

Articolele -le, -a, -ul însoţesc substantivul, adjectivul, precum şi unele pro­nume şi numerale:  pepenele, masa, înaltul (om), altul, întâia, a patra, etc.

Felurile articolului

După măsura mai mare sau mai mică în care ajută substantivul să delimi­teze obiectul denumit, articolul este de două feluri: hotărât (-l, -le, -a, -i, -lui, -lor) şi nehotărât (un, o, unui, unei, nişte, unor).

După locul pe care îl are faţă de substantiv, articolul poate fi: proclitic, când stă înaintea substantivului, ca un cuvânt independent (un, o, nişte), sau enclitic, când se află la sfîrşitul substantivului (copilul, bicicleta).

A. Articolul nehotărât

Articolul nehotărât însoţeşte substantivul în declinarea nearticulată şi indică prin formele lui cazurile substantivului.

Formele pe care le ia în declinare articolul nehotărât ne ajută să deosebim cazurile substantivului (N. un copac; G. (al) unui copac) sau numărul substanti­vului (D. singular — unei fete; plural -unor fete).

Articolul nehotărât poate sta chiar lângă substantivul pe care îl însoţeşte sau poate fi despărţit de acesta prin alte părţi de vorbire (un minunat om; o nemaivăzută aventură), dar el rămâne şi în acest caz strâns legat de substantiv, rolul lui fiind de a ajuta substantivul să delimiteze obiectul denu­mit sau să precizeze cazul substantivului.

B. Articolul hotărât

Articolul hotărât are rolul de a ajuta substantivul să delimiteze în mod precis obiectul denumit.

Articolul hotărât este de trei feluri:

—   articol hotărât propriu-zis;

—   articol posesiv sau genitival;

—   articol demonstrativ sau adjectival.

Articolul hotărât propriu-zis se deosebeşte de celelalte articole prin faptul că el nu apare ca un cuvânt de sine stătător, ci la sfîrşitul substan­tivului: copacul, biroul etc. Numai articolul lui poate apărea ca un cuvînt separat de substantiv, dar numai înaintea unor anumite substan­tive şi mai ales înaintea substantivelor proprii masculine care denumesc per­soane: lui Marius.

În declinarea articulată a substantivului articolul hotărât are un rol important, deoarece el face posibilă deosebirea dintre cazurile nominativ-acu­zativ şi genitiv-dativ:N.A. pixul, bucătăria; G.D. pixului, bucătăriei. Articolul hotărât are genul, numărul şi cazul substantivului pe care îl însoţeşte.

Articolul hotărît lui la genitiv şi dativ apare ca un cuvânt de sine stă­tător (articol proclitic) înaintea următoarelor substantive:

—nume de persoane masculine sau feminine terminate în consoană ori în altă vocală decât „-a”: lui Cristi, lui Alice;

— substantivul vodă: lui vodă;

—  substantive comune nearticulate enclitic şi urmate de un adjectiv pose­siv: lui frate-meu

-  substantivele masculine moş, nene, bade urmate de un nume propriu; lui moş Nicu, lui nenea Vasile, lui badea Gheorghe;

—  substantive care denumesc lunile anului sau înaintea numeralelor care indică anii: zilele lui decembrie, în vara lui 2012.

Articolul posesiv sau genitival însoţeşte un substantiv ori un pronume la genitiv sau intră în componenţa pronumelor posesive şi a numeralelor ordi­nale: al băiatului, al mamei, al lui, al şaptelea.

Articolul posesiv care precedă un substantiv sau un pronume cu funcţia de atribut se acordă în gen şi număr cu substantivul determinat, nu cu sub­stantivul sau pronumele la genitiv.

ATENŢIE la acordul articolului posesiv, deoarece uneori între atributul exprimat printr-un substantiv la genitiv şi substantivul determinat se intercalează alt substantiv sau alte părţi de vorbire: razele puternice ale soarelui.

Ortografia articolului posesiv

Este greşit să scriem înaintea acestor părţi de vorbire a-l, a-i, pentru că acest fel de a scrie ar indica două cuvinte aflate de o parte şi de alta a liniuţei de unire. Se scrie a-l, a-i numai când -l şi -i sunt pronume personale: -l — pe el; -i = lui, ei sau (pe) ei:

a-l aduce acasă = a aduce pe el;

a-i aduce acasă = a aduce pe ei.

Articolul demonstrativ sau adjectival însoţeşte un adjectiv sau un numeral, făcând legătura între aceste părţi de vorbire şi substantivul pe care îl determină: pomul cel verde, fereastra cea închisă.