Adverbul

Definiție. Adverbul este partea de vorbire neflexibilă (nu se declină, nu se conjugă și nu își schimbă genul) care exprimă caracteristica unei acțiuni, stări, însușiri sau împrejurările în care au loc acestea .

Adverbul poate determina un verb, un adjectiv, un adverb, un substantiv,un pronume, un numeral sau o interjecție:

Maria merge încet spre casă. (verb)

Frizerul m-a tuns puțin strâmb. (adjectiv)

Ioana va câștiga absolut sigur. (adverb)

Sosirea voastră aici m-a bucurat. (substantiv)

Casa mea cea de aici este în renovare.(pronume)

Au venit încă patru oameni. (numeral)

Hai mai repede! (interjecție)

Clasificarea adverbelor

După forma lor, adverbele sunt:

a) simple care au aspectul unui singur cuvânt: abia, aşa, bine, destul, azi, mâine, aici, acolo, ieri, foarte, mereu, tocmai etc.;

b) compuse care sunt alcătuite din două sau mai multe cuvinte: azi-noapte, mâine-seară, ieri-dimineaţă, odată, de-abia, împreună etc.

După sensul lor, adverbele pot fi:

– adverbe de loc: aici, acolo,aproape, împrejur, unde, sus etc.;

– adverbe de timp: acum, atunci, astăzi, ieri, mâine, cândva etc.;

– adverbe de mod: abia, aşa, bine, adică, parcă, poate, probabil etc.;

-adverbe de scop: anume, dinadins etc.;

-adverbe concesive: tot, totuși etc.

Adverbele de mod au sensuri foarte variate, putând exprima:

– modul propriuzis al acţiunii: încet, abia, agale, repede, altfel, degeaba, împreună, bine, astfel, aşa etc.;

– cantitatea: atât, cât, mult, oricât, cam, enorm etc;

– comparaţia: precum, asemenea, întocmai, ca etc;

– afirmaţia: da, desigur, fireşte, evident, negreșit, nu încape îndoială etc;

– negaţia: nu, ba, nici, nicidecum, deloc, în niciun caz, nicicât etc;

– probabilitatea: probabil, oare, poate, posibil etc.

După originea și formarea lor, adverbele se împart în:

1. Adverbele primare sunt moștenite din limba latină sau împrumuturi iar numărul lor este destul de redus: agale, aidoma, acum aici, apoi, aproape, azi, bine, chiar, doar, foarte, unde, tocmai, taman, deja, încă, încotro, iar, jos, sus etc.

2. Adverbele provenite din alte părți de vorbire formate prin derivare, prin compunere sau prin conversiune.

Adverbele derivate se formează, în principal, cu ajutorul sufixelor –ește și –iș: bărbătește, românește, vitejește, haiducește, părintește, nebunește, omenește, furiș, morțiș, târâș etc.

Adverbele compuse se formează din adverbe combinate cu alte cuvinte:

– adverb + substantiv: ieri-seară, azi-dimineață, mâine-seară etc.

– prepoziție + adverb: până când, până acum, în sus etc.

– adverb + verb: undeva, cândva,

– adverb + adverb: oriunde, orișicând, orișicât etc.

Adverbele formate prin conversiune se caracterizează prin faptul că alte părți de vorbire cum ar fi substantivele, adjectivele, numeralele și verbele pot deveni adverbe.

Substantivele care denumesc anotimpurile, zilele sau parți ale zilei (dimineaţa, seara, noaptea, iarna, vara, joi), la forma articulată, se folosesc ca adverbe. Numele zilelor apar ca adverbe şi la forma nearticulată. Tot la forma nearticulată, se folosesc ca adverbe şi substantivele: zile, săptămâni, luni, ani, secole. Deosebirea dintre aceste adverbe şi substantivele din care provin constă numai în faptul că atunci când au rol de adverb determină un verb şi răspund la întrebarea când?:

Dimineaţa a fost mai frig .(în timpul dimineții)

Lunea lucrez de acasă. (în fiecare zi de luni)

Pronumele relativ-interogativ “ce” are valoare de adverb când determină un verb, un adjectiv sau un adverb. Adverbul are sensul “cât de”:

Ce repede trece timpul.

 

Locuțiuni adverbiale

Locuțiunile adverbiale sunt grupuri de două sau mai multe cuvinte alcătuite din părți de vorbire diferite care împreună îndeplinesc rolul unui adverb. Unele locuțiuni adverbiale, au un sens figurat, fiind unități frazeologice.

Locuţiunile adverbiale pot fi formate:

– dintr-un substantiv, adjectiv, participiu (de obicei negativ), numeral sau adverb cu una sau mai multe prepoziţii: după-amiază, după-prânz, cu greu,de-a curmezișul, în silă, în grabă, în veci, cu de-a sila, din nou, pe de rost, de-a lungul, de alaltăieri, pe neaşteptate , pe înserate etc;

– dintr-un substantiv, pronume sau adverb repetat cu una sau două prepoziţii: zi cu zi, clipă cu clipă, rând pe rând, din vreme în vreme, din ce în ce, nas în nas, cap la cap, din vorbă în vorbă, picătură cu picătură etc;

– din cuvinte rimate: harcea-parcea, talmeș-balmeş, mort-copt, târâş-grăpiş etc;

– din perechi de cuvinte apropiate ca sens, unite printr-o prepoziție sau conjuncția și: zi și noapte, pur și simplu, luntre și punte etc.

– din construcții comparative: ca ochii din cap, ca prin urechile acului etc.

Ortografia adverbelor și a locuțiunilor adverbiale

Adverbele de mod formate din substantive sau verbe cu sufixul -iş se scriu fără -i la sfârşit: cruciş, târâș etc., spre deosebire de adverbele iarăşi şi totuşi, care se scriu cu -i la sfârşit, pentru că sunt formate din iară + şi, totu + şi.

Atenție la ortografia adverbului numai (un singur cuvânt) şi a adverbelor nu mai (două cuvinte): Adverbele nu şi mai se află întotdeauna înaintea unui verb la mod personal cu aspect negativ, iar adverbul mai se intercalează între adverbul de negaţie nu şi verb (Nu mai vine). Adverbul mai din astfel de construcţii poate fi scos (Nu vine). Adverbul numai poate sta înaintea oricărei părţi de vorbire, având de obicei sensul adverbului doar sau un sens foarte apropiat de al acestui adverb (Am mâncat numai cinci bomboane).

Adverbul numai se mai poate afla înaintea unui verb la modul personal, dar cu aspect pozitiv, având, şi in acest caz, sensul adverbului doar (Nu învață deloc, numai (doar) se joacă.).

Adverbele de loc încotro, dincotro se scriu într-un singur cuvânt. Este greşit să legăm pe o prin liniuţă, pentru că el nu este articol nehotărât, ci face parte din corpul cuvântului. Nu este acelaşi lucru cu într-o (prepoziţia întru și articolul nehotărât o). Următoarele adverbe se scriu într-un singur cuvânt: dinafară, dinăuntru,dincoace, dincolo, dinainte, dinapoi, dindărăt, dinadins, deasupra, dedesubt, degeaba, degrabă, desigur, deopotrivă, devreme.

 

Adverbele în componenţa cărora intră substantivul dată se scriu într-un singur cuvânt: odată (cândva), altădată (odinioară), câteodată, deodată, îndată, totodată, niciodată.

Adverbele în componenţa cărora intră substantivul ori se scriu într-un singur cuvânt: oricum, orişicum, oricât, orişicât, oricând, orişicând, oriunde, orişiunde.

Locuţiunile adverbiale într-adevăr, într-adins, într-una se scriu cu liniuţă de unire pentru că primul element al locuţiunii este prepoziţia întru, care a pierdut vocala -u înaintea unui cuvânt ce începe cu o vocala.

Gradele de comparație

Adverbele de mod propriu-zise, precum şi unele adverbe de loc şi de timp au grade de comparaţie. Adverbele şi locuţiunile adverbiale de mod, fiind asemănătoare cu adjectivul, se modifică după gradele de comparaţie şi de intensitate la fel ca și adjectivul, astfel:

Grad pozitiv: rău

Comparativ de superioritate : mai rău

Comparativ de egalitate: la fel de rău, tot așa de rău

Comparativ de inferioritate: mai puțin rău

Superlativ relativ: cel mai rău, cel mai puțin rău

Superlativ absolut: foarte rău, foarte puțin rău

Nu toate adverbele se pot compara. Dintre acestea fac parte mai ales cele care exprimă caracteristici absolute. Nu spunem niciodată mai bineînţeles, mai acolo, foarte desigur, cel mai aici.

Comments are closed.