Adjectivul

Adjectivul este partea de vorbire flexibilă care exprimă însuşirea unui obiect. El însoţeşte şi determină un substantiv şi are forme diferite după genul şi numărul substantivului pe care îl însoţeşte: fată slabă/fete slabe/băiat slab/băieţi slabi.

Adjectivul poate sta alături de substantiv, sau poate fi legat de acesta prin articolul demonstrativ (adjectival): băiatul cel slab.

Locul obişnuit al adjectivului este după substantivul pe care îl însoţeşte. El poate sta însă şi înaintea substantivului. Însă, indiferent de locul pe care îl are faţă de substantiv, adjectivul nu se des­parte prin virgulă de substantivul determinat.

Tipuri de adjective

După numărul cuvintelor prin care sunt exprimate, adjectivele sunt de două feluri:

—   adjective simple: slab, deştept, urât, etc;

—   adjective compuse:  cumsecade, rău-platnic.

Adjectivele compuse s-au format:

 a)   prin contopirea elementelor componente într-un singur cuvânt: cumse­cade ; atotştiutor binefăcător etc;

b)   prin alăturarea elementelor componente, care se scriu cu liniuţă de unire: afro-asiatic, anglo-francez, economico-social, aşa-numit, aşa-zis, înainte-mergător, nou-născut, propriu-zis.

Acordul acestor adjective compuse cu substantivul determinat se face, în gene­ral, prin al doilea element component, iar primul rămine neschimbat: rasă afro-asiatică, copilă nou-născută.

După terminaţiile genurilor la nominativ singular nearticulat, adjecti­vele se împart în două categorii:

a)  adjective cu două terminaţii: băiat deştept, fată deşteaptă;

b)  adjective cu o singură terminaţie: copac mare, albină mare.

Tot o singură terminaţie la ambele genuri au şi adjectivele care arată culori şi sunt împrumutate din alte limbi: gri, maro, kaki etc.

Adjectivul se declină împreună cu substantivul pe care îl determină, avînd, ca şi substantivul, declinare articulată sau nearticulată.

Adjectivul care stă după substantivul determinat este întotdeauna nearticulat enclitic, indiferent dacă substantivul este sau nu articulat: prietenul (cel) bun; un prieten bun.

Clnd adjectivul se află înaintea substantivului, el poate fi articulat enclitic sau nearticulat: bunului prieten; unui bun prieten.

Adjectivul se acordă in gen, număr şi caz cu substantivul determinat.

între adjectiv şi substantivul determinat este o legătură aşa de strînsă, mch forma articulată a unuia poate preciza cazul celuilalt.

De exemplu: în construcţiile „prietenului bun'” sau „prietenei bune”, adjec­tivul, deşi nu primeşte articolul ,,-lui” sau ,,-i”, este la cazul genitiv sau dativ, ca şi substantivul pe care îl însoţeşte, aşa cum în construcţiile „bunu­lui prieten” sau „bunei prietene” substantivul, deşi nu primeşte articolul „-lui”, ,.-iu, este la cazul genitiv sau dativ.

Comments are closed.